INCHIRIERE HALE LUGOJ
DPH PARQUET - ANGAJARI

Postacii PSD Lugoj activati de urgenta pentru a-i lua apararea lui Boldea

25 Mai 2018
Lugoj info.ro -Postacii PSD Lugoj activati de urgenta pentru a-i lua apararea lui Boldea

Panica in randul apropiatilor primarului Francisc Boldea.

Dupa ce pe internet au aparut imagini cu strazile pline de apa, mai multe conturi false de pe retelele de socializare au fost activate parca instant iar lugojenii au fost injurati si jigniti pentru ca cer explicatii administratiei locale pentru ceea ce se intampla in oras. Practic aproape orice comentariu sau postare de pe strazi era contrata pe conturile in spatele carora se aflau sustinatori ai lui Boldea. Folosirea conturilor false a devenit deja traditie atunci cand lugojenii se opun unor proiecte sau idei nepopulare ale primarului Boldea, surse din cadrul PSD Lugoj declarand pentru Lugoj Info.ro ca acestea sunt controlate de un apropiat al primarului care are contracte cu administratia locala si primeste lunar sume de bani de la bugetul orasului. Conturile folosite nu sunt straine lugojenilor, ele fiind utilizate si in campania electorala din 2016, cu ajutorul lor fiind denigrati cei care au avut curajul sa il infrunte pe Francisc Boldea. Unul dintre contestatarii luati in vizor, aproape de fiecare data, este Claudiu Buciu care a fost injurat si terfelit in toate modurile pentru ca a indraznit sa il critice pe primar. Buciu a postat si joi un mesaj in care atragea atentia asupra faptului ca Boldea nu face nimic, de zece ani, pentru rezolvarea problemelor pe strazile unde au loc inundatii, astfel ca a fost din nou jignit si bombardat cu mesaje din care reiesea ca Boldea este salvatorul Lugojului.