Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Se apropie cel mai asteptat moment pentru voluntari. Color the Village începe joi, 17 septembrie, la Racovita

14 Septembrie 2020

350 de voluntari din toate colturile tarii sunt asteptati în acest sfarsit de saptamana la Racovita, în judetul Timis.

 

Timp de numai 3 zile, ei vor lucra de zor sa renoveze, sa repare, sa zugraveasca, ca la final, 30 de case sa isi recapete culoarea si farmecul de odinioara. Color the Village/Coloreaza Satul este proiectul ambitios al Asociatiei Acasa în Banat, aflat acum la cea de-a doua editie. Daca la prima editie, din 2019, cele 30 de case renovate au fost în comuna Eftimie Murgu (judetul Caras Severin) satul morilor de apa, anul acesta, voluntarii vor interveni la Racovita, în Timis. Programat initial pentru sfarsitul lunii iunie, proiectul a fost amanat cu trei luni din cauza pandemiei si a tuturor restrictiilor care au avut loc în acest an.

„Am intrat deja pe ultima suta de metri, mai sunt doar trei zile pana cand dam startul acestui eveniment caritabil. Ne asteapta proprietarii caselor, batrani sau familii cu venituri mici, iar voluntarii sunt si ei pregatiti si abia asteapta sa se apuce de treaba. Vor fi trei zile pline, frumoase, în care vom face cu adevarat o schimbare în toata comunitatea din Racovita”, a declarat Radu Trifan, presedintele Asociatiei Acasa în Banat.

Localitatea Racovita din judetul Timis a fost aleasa de asociatia Acasa în Banat deoarece aici se mai pastreaza o arhitectura specifica Banatului, stilul baroc rural, cu decoruri bogate si atent pictate. La final, fiecare casa renovata va fi înfrumusetata cu ghiveci de flori, oferit de Serele de Flori de la Trian Vuia. Toti participantii au avut la dispozitie un formular de înscriere si vor completa un contract de voluntariat. Organizatorii au luat toate masurile pentru prevenirea raspandirii virusului SARS-Cov-2. Color the Village este organziat de asociatia Acasa în Banat si este sponsorizat de Policolor, Banat IT si Intel. De asemenea, proiectul participa si la Timotion, cursa caritabila organziata de Fundatia Comunitara Timisoara si Alergotura.

Asociatia Acasa în Banat poate fi contactata pe pagina de Facebook sau la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Donatii în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donatii în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

PayPal: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.