INCHIRIERE HALE LUGOJ

Banii europeni vor schimba orasul. Gradinita noua, teren de minifotbal si loc de joaca in Lugoj, prin Regio - Programul Operational Regional

28 Noiembrie 2022
Lugoj Info.ro -Gradinita noua, teren de minifotbal si loc de joaca in Lugoj, prin Regio - Programul Operational Regional foto: Lugoj Info (ARHIVA)

Doua contracte noi de finantare au fost semnate, in aceasta saptamana, de catre Primaria Municipiului Lugoj si ADR Vest.

Primul contract prevede infiintarea unei gradinite cu program prelungit, in cartierul Castela-Balta Lata. Gradinita va avea o suprafata desfasurata de peste 1.300 mp, spatii verzi, un teren de sport, parcaj si alei, precum si o zona de joaca de peste 700 mp.

Peste 10 milioane de lei vor fi investiti in proiect, dintre care 1,1 milioane sunt fonduri europene nerambursabile.

Tot in Lugoj, dar in cartierul Herendesti-Bocsei, va fi infiintat un spatiu deschis de recreere si petrecere a timpului liber. Aici va fi amenajat un teren de minifotbal, un loc de joaca pentru copii, dar si o zona verde, cu o suprafata de peste 1.700 mp.

540.000 lei este valoarea totala a investitiei, iar 230.000 lei sunt fonduri europene nerambursabile, a anuntat Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest.

Ambele proiecte au ca termen de implementare finalul anului viitor si sunt realizate prin axa prioritara 9 - Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban.