Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

3.000 de euro pentru un hectar. Program de sustinere a productiei de usturoi

19 Martie 2020
Lugoj Info.ro -Program de sustinere a productiei de usturoi foto : agrisuport.ro

În ultima sedinta a Guvernului a fost aprobata o Hotarare care modifica si completeaza Hotararea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a productiei de usturoi".

Cuptorul cu lemne

Prin acest act normativ se îmbunatateste cadrul legal existent prin urmatoarele reglementari:

  • Valorificarea productiei de usturoi se va face în perioada 1 iulie-20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune pana la data de 27 noiembrie;
  • În vederea monitorizarii calitatii usturoiului care se ofera populatiei, potentialii beneficiari trebuie sa detina Registrul de evidenta a tratamentelor cu produse de protectie a plantelor, ce va fi verificat de catre Autoritatea Nationala Fitosanitara;
  • Pentru acuratetea datelor privind suprafetele detinute si cultivate cu usturoi, se solicita beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primariile în a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu usturoi în anul de cerere;
  • Verificarea de catre reprezentantii DAJ a culturii, înainte de recoltare, cu evaluarea productiei;

Procedura de inspectie si verificare se realizeaza de catre structura cu atributii în inspectii tehnice din cadrul MADR si se aproba prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, în termen de maximum 10 zile de la data intrarii în vigoare a acestei hotarari. Pentru a fi considerati eligibili, producatorii agricoli trebuie sa detina o suprafata cultivata cu usturoi de minimum 3.000 mp si sa obtina o productie de minimum 3 kg usturoi/10 mp. Sprijinul financiar este de maximum 3000 euro/ha, iar cererile se  se depun pana la data de 15 mai inclusiv.

Potentialii beneficiari pot fi:

  • producatorii agricoli persoane fizice care detin atestat de producator;
  • producatorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale si întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
  • producatorii agricoli persoane juridice.