INCHIRIERE HALE LUGOJ
DPH PARQUET - ANGAJARI

Se anunta canicula. Incep controalele cu privire la respectarea normelor de munca in conditii extreme

03 Iulie 2015
lugojinfo.ro- Incep controalele cu privire la respectarea normelor de munca in conditii extreme

Inspectorii ITM vor ajunge cat de curand in control si la Lugoj.

Inspectorii reamintesc angajatorilor ca in perioadele cu temperaturi ce depasesc +37°C, sunt obligati sa asigure mai multe masuri minimale pentru ameliorarea conditiilor de munca. Angajatorii trebuie sa  reduca intensitatea si ritmul activitatilor fizice, a ventilatiei la locurile de munca. De asemenea, perioadele de lucru trebuie sa alterneze cu perioade de repaus in locuri umbrite, iar pentru mentinerea starii de sanatate a angajatilor, trebuie sa li se asigure apa minerala (cate 2-4 litri/persoana/schimb), dusuri si echipament individual de protectie. Angajatorii care se afla in imposibilitatea de a asigura conditiile prevazute mai sus, de comun acord cu sindicatele sau reprezentantii salariatilor, vor lua masuri de reducere a duratei zilei de lucru, esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru (pana la ora 11 si dupa ora 17), intreruperea colectiva a lucrului cu asigurarea continuitatii in locurile in care aceasta nu poate fi intrerupta. In institutiile si unitatile finantate din fonduri bugetare si extrabugetare, masurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv conducatorii institutiilor. Angajatorii care nu respecta masurile pot fi sanctionati cu amenda de la 1.500 lei la 2.500 lei de catre inspectorii de munca.